Povestea mea


Povestea mea
Bună ! Eu sunt Dorinel,am 4 ani şi asta e povestea mea…


        De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată baitel, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 12 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc !
Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 2 si 5 la cinci minute; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1200 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.
        E dimineaţă ! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi mama nu e lângă mine. Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plangea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă Dorinel Tilica.
        Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii si o face din nou pe mama sa plângă, dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi intinde un deget şi eu îl prind în manuţă şi n-aş mai vrea să-i dau drumu’        A trecut o luna şi jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuţă. E mult mai bine aşa ! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară. Sunt fericit ! Stau nemişcat şi n-aş mai vrea să mă mai dezlipesc de pieptul ei. Parea că totul va reveni la normal, ba mai mult, il cunosc şi pe tata . Ii aud vocea şi mă străduiesc să deschid ochii şi să privesc în direcţia lui. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de emoţie. În curând îmi verifică ochişorii şi d-nul dr. oftamolog să vadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut sa ne dea nici o veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam vederea într-un ritm alert. .
        După 3 luni, părinţii mă iau acasa, îmi cunosc surioara, sunt alintat şi răsfăţat deşi din pacate nu-i vad chipul mamei doar o aud.Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit pentru ca in jurul meu auzeam doar voci:mami,tata,surioara si multe alte voci.
  O oază de speranţă se întrevede printr-o operatie la o clinica din America:William Beaumont din Detroit care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale parinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea şi cu fiecare zi ce trecea şansele să supravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea vedea vreodată.
        Aşa m-am gandit să scriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni cu inima bună ce mi-ar putea acorda o şansă să nu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de ceilalţi copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrăţisez mama …
        Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea , vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul vostru !
Cu drag,
Dorinel Tilica

 my story english

Hi! I am Dorinel, I have 4 years and this is my story ...

For many years my mother hoped that he would not ever have baitel, but I thought I'd make him a surprise. I am 12 weeks and she still does. Can not wait to meet her!I'm in her belly 28 weeks, I feel good and protected but are puzzled when a hard yank me out there and I'm not ready. I want to scream but I can not breathe until a lady doctor helps me and fail to make a sound but still can not breathe. Note taking and note 2 to 5 five minutes is not highly rated but I am large, I 1200 gr.My mom is so happy but I do not know if I'll survive the first night. My lungs are not developed enough to even get oxygen entering through this big tube of my gash.
        
It's morning! I did but my whole body is punctured tube is not bothering me and mother me. Not exactly as I imagined it would be, and when I met her mother, crying, but not happiness. Shortly I and baptized since my name Dorinel Tilica.
        
Day ... more infusions, transfusions and makes his mother cry again, but I'll still fight. After two weeks my mom and I stretch a finger catch him in little hands and I would not want to let you go 'It's been a month and a half ... it's a great day, I will not be intubated and the tube will be replaced with a mask . It's much better! Some days my mom hug me first. I'm happy! I sit still and I would not want to me her chest earshot. It seemed that everything would return to normal, nay, I know my father. I hear your voice and I try to open my eyes and look in his direction. My father sees first big black eyes. He's overwhelmed with emotion. Soon my little eyes checked and Mr. Dr. ophthalmology to see if my vision is fine but could not give us any good news. Retinopathy had done and I lost vision in a fast pace. .
        
After 3 months, the parents take me home, I know my sister, are spoiled and pampered though unfortunately not only see the mother's face aud.Cumplite but those days were horrible for just hear voices around me: Mom, Dad , sister and many other voices.
  
An oasis of hope in sight through surgery at a clinic in America: William Beaumont Detroit to be started from an early age, but the costs are far beyond the means of my parents. If the start time is running out for me, and with each passing day the chances to survive were growing, now time has turned against me and with each passing day drain and my chances to ever see.
        
So I thought to write my story in hopes that enough people will read good heart that I could be given a chance to not ever wonder why they are different from other children, why can not I play the I can not cuddle with my mom ...
        
Thank you read my story, thank you very much for your help!Love,Dorinel Tilica

Un comentariu:

  1. Povestea foarte trista a unei familii care si-a dorit sa aiba copii sanatosi.Poveste si mai trista pentru un copil care nu vede si are nevoie de ajutor financiar si medical!Inteleg ca operatia este singura lui speranta de a vedea! ASADAR SALVAREA lui sta in mainile oamenilor care Vor si Pot ajuta."Campania de un leu" suna ciudat pentru mine;dar, cu cat sunt mai multi participanti in aceasta campanie,cu atat mai mult sperantele acestei familii pot deveni o realitate pentru recuperarea vederii copilului in cauza .

    RăspundețiȘtergere